EXPERIMENTUL HAMLET în Revista CULTURA

Făceam astăzi curăţenie generală pentru că iar mă mut - şi am dat de articolul acesta, scris de Cristina Rusiecki, despre spectacolul meu preferat:

Dacă faceţi click pe el, se poate citi. Nu ştiu de ce nu pot găsi online numărul în care a apărut, se pare că lipseşte din arivă...

Aci, lângă inima mea...

Am observat că filmuleţul meu despre dl. Cătălin Naum (făcut în anul întâi de studii la Media Pro) a trecut de 3000 de vizionări pe Youtube. Ştiu că nu e chiar aşa de mult, dar un act de cultură românesc oricum nu prea are şanse să devină un viral... deocamdată. Schimbările trebuie făcute cu paşi mărunţi. Pe mine mă bucură că 3000 de oameni au văzut aceste momente privilegiate, pe care eu le-am trăit în POD, alături de dom' profesor.

PS: Trebuie neaparat să vă povestesc ceva în legătură cu filmările: Tema de semestru era: portret. Şi mi-a fost extrem de dificil să îmi predau scenariul, pentru că, atunci când faci portretul cuiva, chiar dacă îl cunoşti destul de bine şi îl vezi aproape zilnic, nu ai cum să ştii ce anume va face el atunci când porneşti aparatul de filmat. Iar dom' profesor făcea tot timpul altceva decât aveam eu în scenariu:) De cele mai multe ori nici nu mă lăsa să filmez, aşa că filmam pe ascuns...

Până aici toate bune şi frumoase... Dar eu scrisesem în scenariu că, după toate momentele acelea de lecţie de teatru şi de viaţă, de luptă cu textul, de pregătire şi emoţii înaintea spectacolului, filmul meu se va încheia cu dl. Naum, care va cânta un fragment dintr-o romanţă. Era un cântec pe care dom' profesor îl murmura foarte des în acea perioadă şi, în mod normal, ar fi trebuit să îl pot filma cu uşurinţă. Numai că dumnealui şi-a dat seama ce urmăresc şi începuse un fel de joc. Nu mai cânta. Când mie mi se termina banda sau schimbam caseta sau oboseam şi închideam aparatul, dom' profesor brusc începea să cânte şi numai bine termina pe când eram eu iarăşi gata să filmez! De cealaltă parte, Dan Piţa, care era profesorul meu de clasă, intrase şi el în joc, spunând: "Dacă Naum nu cântă, nu îţi iei examenul". Aşa că umplusem nu ştiu câte casete şi devenisem deja aproape disperată. Abia cu o zi înainte de examen, când chiar nu mai aveam vreo speranţă, am reuşit să filmez finalul. Eu zic că a meritat chinul:)

Evident, toată noaptea am montat şi chiar am întârziat la examen... Am luat 9 (lucru de care mă mir, văzând acum toate greşelile). Dar nu asta contează. Contează mai mult că l-am emoţionat pe Dan Piţa... Care şi anul acesta mi-a spus că filmul meu despre Naum e singurul film bun pe care l-am făcut vreodată:)

foto de Crista Bilciu

Cu usile inchise

CU USILE INCHISE

cu
ANDA SALTELECHI
CRISTINA DRAGHICI
DANIEL MECU

regia: CRISTA BILCIU

“Cu usile inchise” pune fata in fata trei oameni, osanditi pe vesnicie sa se suporte unul pe celalalat in infern. Intr-o prima etapa ei nu renunta la rolurile sociale si mimeaza amabilitatea, bunatatea, dar, treptat, mastile cad si ei isi arata adevarata fata, demonstrand teza lui Sartre ca “Infernul sunt ceilalti”.
In spectacolul gazdit de Teatrul PODUL, isi dau concursul trei viitori actori: Daniel Mecu in rolul lui Garcin, proaspat impuscat, Cristina Draghici ca Ines, o tanara lesbiana convinsa, si Anda Saltelechi in rolul Estelle, femeia care nu poate exista fara oglinda. Cei trei se dezumanizeaza treptat, personajele se mananca incet una pe alta, vor sa se ucida din nou, nu pot accepta faptul ca au murit deja, se agata inca de existenta lor pamanteana, deoarece e greu sa lasi totul in urma, sa nu mai insemni nimic pentru nimeni. Daca viata continua si dupa moarte, si daca continua in felul acesta intr-o moarte plina de surprize atunci tineti dintii stransi si aveti grija de sufletele voastre.