PS: Trebuie neaparat să vă povestesc ceva în legătură cu filmările: Tema de semestru era: portret. Şi mi-a fost extrem de dificil să îmi predau scenariul, pentru că, atunci când faci portretul cuiva, chiar dacă îl cunoşti destul de bine şi îl vezi aproape zilnic, nu ai cum să ştii ce anume va face el atunci când porneşti aparatul de filmat. Iar dom' profesor făcea tot timpul altceva decât aveam eu în scenariu:) De cele mai multe ori nici nu mă lăsa să filmez, aşa că filmam pe ascuns...
Până aici toate bune şi frumoase... Dar eu scrisesem în scenariu că, după toate momentele acelea de lecţie de teatru şi de viaţă, de luptă cu textul, de pregătire şi emoţii înaintea spectacolului, filmul meu se va încheia cu dl. Naum, care va cânta un fragment dintr-o romanţă. Era un cântec pe care dom' profesor îl murmura foarte des în acea perioadă şi, în mod normal, ar fi trebuit să îl pot filma cu uşurinţă. Numai că dumnealui şi-a dat seama ce urmăresc şi începuse un fel de joc. Nu mai cânta. Când mie mi se termina banda sau schimbam caseta sau oboseam şi închideam aparatul, dom' profesor brusc începea să cânte şi numai bine termina pe când eram eu iarăşi gata să filmez! De cealaltă parte, Dan Piţa, care era profesorul meu de clasă, intrase şi el în joc, spunând: "Dacă Naum nu cântă, nu îţi iei examenul". Aşa că umplusem nu ştiu câte casete şi devenisem deja aproape disperată. Abia cu o zi înainte de examen, când chiar nu mai aveam vreo speranţă, am reuşit să filmez finalul. Eu zic că a meritat chinul:)
Evident, toată noaptea am montat şi chiar am întârziat la examen... Am luat 9 (lucru de care mă mir, văzând acum toate greşelile). Dar nu asta contează. Contează mai mult că l-am emoţionat pe Dan Piţa... Care şi anul acesta mi-a spus că filmul meu despre Naum e singurul film bun pe care l-am făcut vreodată:)
foto de Crista Bilciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu